Cupa Oliver și-a desemnat campionii!

poza de grup - titlu

Petros Tzamaloukas, fostul număr 105 PSA, a câștigat Cupa Oliver 2016, care a avut loc la Aerosquash Băneasa, între 13-15 mai.

87 de jucători din 8 țări (Grecia, Bulgaria, Isle of Man, Finlanda, Polonia, Franța, Cehia și România) și-au dat întâlnire la București, la turneul dotat cu premii în valoare de 1500 de euro. La fel cum s-a întâmplat și la Campionatul Național, sala a fost din nou plină cu jucători veniți din toate colțurile țării (Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca, Brașov, Oradea, Sfântu Gheorghe, Ploiești, Iași), dar și cu spectatori dornici să afle câteva secrete din squash.

Turneul s-a desfășurat la trei categorii: Divizia A masculin și feminin și Divizia C.

La masculin, am asistat încă o dată, la meciuri foarte spectaculoase, cu multe răsturnări de rezultat și pline de suspans. Balul a fost deschis de Teodor Ristea, un specialist al partidelor de cinci seturi. În primul tur, a revenit de la 0-2 la seturi, cu Joubert Dewald (Isle of Man) și a câștigat în decisiv cu 11-7. În optimi, Teo, favoritul numărul 3, a ajuns din nou în ultimul set, dar norocul nu a mai fost de partea sa. Răzvan Țurlea a făcut meciul vieții și a produs prima supriză a turneului, după un meci care a durat peste 65 de minute și s-a încheiat cu 13-11 în decisiv. Și Bogdan Ilie s-a calificat, după ce a revenit de la 1-2 în fața lui Alin Averchi, locul 4 de la naționale.

spectatori

Finala i-a adus față în față pe cei mai buni jucători ai turneului. Petros Tzamaloukas și Andrei Luchian, care se impuseseră în semifinale cu 3-0 în fața lui Bogdan Ilie, respectiv Rosta Matocha. A fost o reeditare a finalei de la Cupa Pescariu din ianuarie 2016, dar și a întâlnirii România-Grecia de la Europenele din aprilie. Andrei a condus în primul set, a avut 8-5, însă grecul a revenit și a câștigat în prelungiri cu 13-11. Petros, fostul număr 105 PSA, a ridicat nivelul jocului, a controlat mai bine mijlocul terenului și a ajuns la 2-0. În setul trei, la scorul de 8-8, favoritul numărul 1 și-a folosit experiența și a închis meciul cu 11-8. A fost al treilea succes pentru jucătorul grec la turneele din România, după cele de la Cupa Helios 2015 și Cupa Pescariu 2016.

podium Divizia A masculin

Clasament Divizia A masculin
1. Petros Tzamaloukas
2. Andrei Luchian
3. Bogdan Ilie

În proba feminină, am avut parte de două surprize. Andreea Maioreanu a ajuns în semifinale, după ce a eliminat-o pe Kincső Szasz, campioana de la U19 și favorita numărul 3. A doua a venit din partea Ana Mariei Anghel, o junioare care a reușit să ajungă până în finală, după un meci încheiat la limită, 11-9 în decisiv, în fața lui Orsolya Balla, cap de serie numărul 2. Aici, a întânit-o pe Carmen Blănaru, campioana națională din 2016. A fost o partidă controlată de liderul clasamentului, care s-a impus cu 3-0 (11-2, 11-1, 11-5).

podium divizia feminin

Clasament Divizia A feminin
1. Carmen Blănaru
2. Ana Maria Anghel
3. Andreea Maioreanu

La Divizia C, s-a impus Dragoș Vasilescu după ce l-a învins pe Matei Georgescu cu scorul de 3-0 (11-7, 11-7, 11-1).

podium divizia C

Clasament Divizia C
1. Dragoș Vasilescu
2. Matei Georgescu
3. Andor Vizi

Înainte de festivitatea de premiere, organizatorii le-au oferit surprize în cadrul unei tombole. Primii 20 de înscriși online la turneu au primit o bentiță Oliver, apoi, prin tragere la sorți, au fost acordate alte premii: trei zboruri cu elicopterul și un week-end la munte la Hotel Rusu din Parâng.

De asemenea, cei trei câștigători de la fiecare divizie vor survola și ei Bucureștiul la bordul unui elicopter. Premiile totale oferite de organizatori s-au ridicat la 1500 de euro (bani, echipament sportiv, zbor cu elicopterul, week-end la munte).

tragere la sorti premii

Toate rezultatele din cele trei zile de concurs sunt disponibile aici.

Organizator: Aerosquash
Parteneri: MJ Project, Zagori, Yamaha, Squashmania.ro, Prosal, Oshee, Productie Publicitara (atlanticadvertising.ro).