Curs_antrenori_nivelul_1

image3.JPG

Primul curs de antrenori organizat de Federația Romană de Squash, în parteneriat cu Federația Europeană de Squash, a avut loc în acest sfârșit de săptămână, 28 noiembrie – 1 decembrie, la Ploiești.

 

Cei paisprezece cursanți au avut parte de patru zile pline de training intensiv, atât teoretic, cat și practic. Instructorul Colin White a spus despre participanți: “Acesta este unul dintre cele mai bune grupuri de cursanți cu care am lucrat vreodată.” De asemenea, a vorbit și despre nivelul neașteptat de bun al limbii engleze în cadrul grupului de participanți și despre implicarea și pasiunea cursanților pentru squash, pentru antrenorat și pentru procesul de învățare. Rezultatele confirmă: dintre cei 14 cursanți, plus 2 foști cursanți reveniți la examinare, un total de 15 participanți au primit diplomele de antrenor de squash nivelul 1 certificat la nivel european. Astfel, ne putem mândri acum cu antrenori certificați în mai multe orașe ale țării: București, Timișoara, Brașov, Iași, Cluj, Ploiești si Constanța. Felicitări tuturor! Avem certitudinea că acest lucru va ajuta la dezvoltarea squash-ului românesc, într-un cadru organizat, pe tot teritoriul țării.

 

Mulțumim instructorului Colin White pentru prezență și pentru un curs excelent predat, cursanților pentru interes și munca depusă, Squash Ploiesti pentru găzduire și Federației Europene de Squash pentru susținere.

 

Ne-a bucurat nivelul de interes ridicat pentru acest curs, și de aceea, nu ne vom opri aici. Federația Romană de Squash organizează o nouă sesiune de curs în februarie 2015, vom reveni cu detalii la timpul potrivit. 

 

Cei 15 absolvenți ai cursului ESF Level 1:

Damien Thierry, Ștefan Rabonțu, Adrian Nartea, Daniel Sima, Marcel Răsădean, Cezar Median, Flaviu Manea, Andra Petrică, Alina Ionuț, Răzvan Țurlea, Marian Câmpean, Ștefan Cios, Mărcuş Emanuel, George Ilie, Adil Khan

 

“Pentru mine, a fost o experiență incredibilă. Am avut șansa să lucrez cu un antrenor foarte bun, am învățat tehnicile moderne de pregătire și am realizat că trebuie să te adaptezi în funcție de posibilitățile fiecărui sportiv.”

Adrian Nartea, antrenor ESF Level 1

 

“A fost, pe alocuri, epuizant. Foarte multe antrenamente și lucruri noi. La examen am primit tema “The Grip”. Practic, am învățat un începător cum se ține corect în mână o rachetă de squash. Laudele primite de la Collin mi-au dat încredere pentru viitor.”

Ștefan Rabonțu, antrenor ESF Level 1