INTERVIU Szász Kincső : Filozofia sportiva a celei mai bune jucatoare de squash din Romania

Kincso 2

La 18 ani, Szasz Kincso este cea mai bună jucătoare de squash din România iar în clasamentul mondial al World Squash Federation, categoria junioare sub 19 ani este clasată pe locul 14. Ultima sa victorie, locul I la Serbian Junior Open, in Belgrad, și-a adăugat-o în palmares weekendul trecut, respectiv in data de 8 octombrie 2017.

Kincso1

Szasz Kincso își dorește ca, până la împlinirea vârstei de 19 ani, să urce în topul primelor 5 jucătoare din lume. Ea intenționează să participe anul viitor și la Jocurile Olimpice pentru Tineret din Argentina. Rezultate și o ambiție impresionanta pentru o sportivă care a intrat în lumea squash-ului acum 3 ani, când tatăl său a decis să inaugureze salile de squash  în Miercurea Ciuc. Pasiunea ei datează din copilărie, de când a început să joace tenis, sport la care era, de asemenea, foarte bună.

Echilibrul fizic și mental, munca și fair play-ul, plus sprijinul familial (tatăl îi este antrenorul principal, iar mama ajutorul în nutriție) au adus-o pe Kincső la rezultatele notabile de până acum și o vor propulsa, cu siguranță, în viitor, în topul mondial al squash-ului.

Să aflăm însă mai multe detalii despre această sportivă remarcabilă în următorul interviu în care ne-a dezvăluit povestea și filosofia sa de viață sportiva.

Kincso 5

Când şi cum aţi luat decizia de a intra în lumea squash-ului?

Decizia de a intra în lumea squash-ului am luat-o acum 3  ani, când tatăl meu a decis să inaugureze sala de squash de la Miercurea Ciuc. De mic copil am jucat tenis și eram bună. Prima mea întâlnire cu squash-ul competițional a fost la Cupa Miercurea Ciuc, după deschiderea sălilor de squash.

Câte antrenamente faceți săptămânal, cum decurge o zi obișnuită a unui jucător profesionist de squash?

În mod uzual, mă antrenez două ore pe zi, iar în antrenamentele din tabere 6 sau 8 ore, care includ și pregătirea fizică.

Într-o zi obișnuită mă trezesc la ora 6 pentru ședința cu kinetoterapeutul, de la ora 7:30 sunt la școală, până la ora 14. Apoi mănânc și, după masă, dorm 30 sau 40 de minute, după care merg la antrenament la sala de squash. După antrenament am ore de engleză sau de limba română.

Peretele camerei mele este peretele salii de squash. Câteodată simt ritmul și când dorm. Mă ține în priză. Mă antrenez în fiecare zi, la mine nu este duminică sau party, squash-ul este pe primul loc!

Kincso 3

Care sunt cele mai notabile realizări de până acum din cariera dumneavoastră?

De ani de zile sunt prima la junioare, acum, din octombrie, sunt prima și la senioare. În ranking-ul World Junior Squash Federation sunt pe locul 14.

Anul trecut la ROMANIAN OPEN SQUASH am ocupat locul al treilea. Întotdeauna mi-a plăcut la ROS, atmosfera de acolo și organizatorii concursului au ceva în plus. În luna octombrie anul acesta  am participat la Budapesta la Cupa Națională a Ungariei unde am ocupat  locul 3 la cat. U19. În luna mai a acestui an, la Zagreb, în Croația, am obținut locul II la Junior Open. În 23 iunie 2017 , în această vară, la Portugal Junior Open am ocupat locul III la categoria U19.

In 8 octombrie 2017, la Belgrad in cadrul Serbian Junior Open am ocupat locul I, fara sa pierd set.

Deasemenea am participat la BALCANIADA cu lotul national si m-am simtit foarte bine stiind ca sunt un jucator important pentru tara.

Particip aproape in fiecare sfarsit de saptamana la un concurs de squash atat in tara cat si peste hotare.

Care este filozofia dvs de succes?

Filozofia mea pentru a avea succes este sa fiu echilibrata mental cat si fizic, sa muncesc cat de mult posibil si sa adopt o atitudine corecta si cinstita in joc. Am incredere in mine, in familia mea,  care este suportul meu si ma sustin in permanenta. Mama este nutritionistul meu si tata este antrenorul meu.

Ce proiecte/obiective de viitor aveti?

Primul proiect ca sa devin cea mai buna jucatoare din Romania in anul 2017, a devenit realitate. Acum doresc sa ajung la  categoria World Junior Ranking cat mai aproape de Topul 5 in lume pana la implinirea varstei de 19 ani. Vreau sa devin jucatoare de squash profesionista, motiv pentru care acum caut facultatea potrivita unde studiul si pasiunea pentru squash se pot completa in cel mai armonios mod posibil.

In 2018, imi doresc sa particip la jocurile olimpice pentru tineret organizate in Argentina.

Kincso 4

Ce impact considerati ca are contributia dvs in dezvoltarea squashului romanesc?

Dupa mine, squashul romanesc are nevoie de oameni muncitori, mai multe sesiuni de antrenamente cu antrenori experimentati din strainatate, care au experienta si ne ajuta sa crestem nivelul squashului din Romania. Consider ca, prin rezultatele pe care le obtin, reprezint cu succes Romania atat in campionatele nationale cat si in cele externe, aducand plus valoare acestui sport si dorinta mea este sa ridic nivelul jucatoarelor practicante de squash la nivel national si sa inspir noi junioare sa incerce acest minunat sport.

Care sunt antrenorii interni si externi cu care ati colaborat in trecut si cu care cooperati in prezent?

Antrenorul meu principal este tatal meu, Laci Szasz, careia ii sunt foarte recunoscatoare si ii multumesc pentru suport iar dintre antrenori externi, am colaborat cu domnul Shakeel Khan, antrenor de origine pakistaneza, cu domnul Farkas Janos din Budapesta.

La Balcaniada am obtinut sfaturi de la Ollie, selectionerul nationalei si de la domnul George Constantinescu, care m-a insotit de mai multe ori la turnee si pe care ii apreciez foarte mult.

Care este idolul dvs?

Idolul meu este Laura Massaro.

Vedem, ca sa ajungi jucatoare de top este nevoie de munca asidua, zilnica, de un echilibru sustinut fizic si mental si de o pasiune extraordinara incat sa poti sa prioritizezi viata sportiva in detrimentul celei personale. Szasz Kincso ne arata prin exemplul personal ca se poate ajunge la succes si ca limitele sunt doar acolo unde le fixam noi. Sa ne fixam, deci, obiective inalte si sa incurajam Universul sa conspire spre realizarea lor.

Autor: Rodica Pop J