Romania, in grupa cu Malta și Croația

eu-cu-max-1.jpg

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru Campionatul European pe Echipe din Slovenia. Naționala României a fost repartizată în grupa C, alături de Malta și Croația.

 

Ediția din 2015 a Campionatelor Europene pe Echipe, Divizia a 3-a, va aduce la start 12 echipe. Între 22-25 aprilie, la Ljubljana, se va da bătălia pentru promovarea în a doua divizie valorică.

 

România a avut noroc la tragerea la sorți și a evitat echipe precum Israel sau Norvegia, principalele două favorite la calificare. Astfel, naționala condusă de Ollie Olabinri se va duela cu Malta și Croația.

 

Malta va avea o echipă de șase jucători, iar numărul 1 este Bradley Hindle, locul 344 PSA. La ultima ediție, Malta a terminat pe locul 3, fiind învinsă de Polonia, scor 1-2, în meciul decisiv pentru calificarea în a doua divizie.

 

Croația este echipa cu care România a jucat la Balcaniada din 2014, Am fost la un pas de victorie, după ce Vasile Hapun l-a învins pe Martin Kegel. În meciul decisiv, Andrei Luchian a condus cu 2-1 la seturi, dar Maksimovic a reenit și s-a impus cu 11-7 în decisiv. La această ediție a Campionatului European, Croația se va baza pe următorii cinci jucători: Srdjan Maksimovic, Vedran Svonja, Filip Madaric, Ivan Krznarić (junior U19) și Roko Vončina (junior U17).

 

Pentru a se califica în play-off-ul pentru locurile 1-8, România trebuie să termine în primele două echipe din grupă.

 

Iată cum arată tragerea la sorți:

 

Grupa A: Israel, Grecia, Luxemburg

Grupa B: Norvegia, Gibraltar, Jersey

Grupa C: Malta, Croația, ROMÂNIA

Grupa D: Isle of Man, Slovenia, Lituania

 

Echipa României: Vasile Hapun, Andrei Luchian, Horia Naumescu, George Constantinescu, Cristi Stroe. Antrenor: Ollie Olabinri

 

Cele două echipe care își vor disputa finala acestui turneu, vor promova în divizia a 2-a.