Rosta Matocha, al treilea mandat la naționala României

Untitled

Cehul va pregăti echipa României în 2016 la cele două mari competiții: Campionatul European și Campionatul Balcanic pe echipe. Va fi a treia experiență pentru Rosta, după cele din 2014 și 2015.

 

În decembrie 2015, la Bicfalău, a avut loc Adunarea Generală. Comisia Tehnică de Antrenori a propus două nume pentru postul de selecționer: Ollie Olabinri și Rosta Matocha. Fiecare a trimis un program și o strategie de pregătire, iar Comisia Tehnică a decis ca Biroul Federal să voteze în urma celor prezentate de cei doi antrenori. La final, în urma voturilor și a unor abțineri, a fost egalitate. Decizia a fost una grea, în condițiile în care Ollie a avut rezultate foarte bune și a adus un plus în calitatea jocului, iar Rosta Matocha a fost la un pas de a termina cu naționala României pe locul 3 la Balcaniada din 2014. În aceste condiții, George Constantinescu, președintele FR Squash, a stabilit ca hotărârea finală să fie a Comisiei Tehnice de Antrenori. Ștefan Burlan, președintele acestei Comisii, a făcut publică decizia: Rosta Matocha va fi antrenorul României.

 

Federația a decis ca noul selecționerul să se ocupe de Campionatul European pe Echipe, 20-23 aprillie, și Campionatul Balcanic pe Echipe, 23-24 septembrie.

 

Rosta Matocha a prezentat criteriile de selecție și programul de pregătire pentru Europene, care vor avea loc la București. Urmează trei perioade de pregătire și un trial, în urma cărora se va și stabili lotul final. “Campionatul European este foarte important pentru squash-ul din România. Îmi voi folosi toata experiența pentru a forma o echipă puternică și am încredere că putem face o figură frumoasă“, a declarat selecționerul.

 

Criterii de selecție echipa masculină: 6 jucători – 5+cel mai bun junior

  • primii doi clasați la Campionatul Național, 2-3 aprilie, se vor califica automat
  • pentru celelalte trei locuri, se va organiza un trial pe 9-10 aprilie.

 

Criterii de selecție echipa feminină: 5 jucătoare – 4+cea mai bună junioare

  • primele două clasate la Campionatul Național, 2-3 aprilie, se vor califica automat
  • pentru celelalte două locuri, se va organiza un trial pe 9-10 aprilie.

 

 

Program pregătire (masculin și feminin)

  • 20-21 februarie. Va exista un lot lărgit atât la băieți, cât și la fete. Aici, selecționerul va explica criteriile si cum vor decurge antrenamentele. In plus, Emil Peptea, antrenor fitness World Class, va organiza o ședință în sala de forță și le va oferi jucătorilor câteva sfaturi.
  • 5-6 martie. Aici vor participa cei 8 jucători selectați de antrenor în urma primului cantonament. Și în cazul fetelor, va exista o departajare în funcție de numărul celor prezente în februarie.
  • 26-27 martie. Aici vor participa toți jucătorii de la al doilea cantonament.
  • 2-3 aprilie. Campionatul Național. Primii doi sunt automat calificați, apoi selecționerul va anunța lista jucătorilor care vor participa la trial.
  • 9-10 aprilie. Trialul care va definitiva loturile pentru Campionatul European.
  • 16-17 aprilie. Ultima etapă, unde vor avea loc meciuri de pregătire.
  • 20-24 aprilie. Campionatul European.

Reguli de desfășurare

  • prezența la primele trei etape de selecție (20-21 febr, 5-6 martie, 26-27 martie) este OBLIGATORIE!
  • Rosta Matocha va fi cel care va lua toate deciziile legate de selecție.
  • jucătorii români care locuiesc în altă țară vor putea participa direct la trial.
  • toate cantonamentele vor avea loc la Infinity Sport Arena, unde se va desfășura și Campionatul European.
  • Juniorii sunt obligați să participle la toate stagiile de pregătire, să arate seriozitate și să-i demonstreze selecționerului în cele trei luni rămase până la Europene că merită să facă parte din echipa României.
  • fiecare jucător va achita o taxă de participare. Aceasta va fi decisă în funcție de numărul de jucători confirmați.

Lot băieți

  1. Andrei Luchian
  2. Horia Naumescu
  3. Marian Câmpean
  4. Cristian Stroe
  5. Teodor Ristea
  6. Marcel Răsădean
  7. George Constantinescu
  8. Bogdan Ilie
  9. Răzvan Țurlea
  10. Andrei Samfescu
  11. Vali Butnaru
  12. Ștefan Burlan
  13. Bogdan Vasile

Lot fete

  1. Carmen Blănaru
  2. Alexandra Iordan
  3. Kincso Szasz
  4. Andra Petrică
  5. Doris Waari
  6. Alina Ionuț
  7. Florentina Constantinescu

Pentru primul cantonament, 20-21 februarie, toți jucătorii trebuie să confirme prezența până la 1 februarie.