Corina Neagu, noua președinte a Comisiei de disciplină

corina4

Familia federației s-a mărit zilele trecute cu încă un membru pasionat de sport, Corina Neagu care preia Comisia de Disciplină, poziție rămasă vacantă în vară.

Corina ne-a trimis o mică descriere, ca să o putem cunoaște mai bine:

Sunt bucureșteancă, crescută prin toate zonele țării. Practic sportul de mică, am făcut înot și baschet de performanță câțiva ani, dar am fost nevoită să renunț din mai multe motive, inclusiv de sănătate.

Sunt jurist, specializată în legislația muncii și criminalistică și certificată internațional în Resurse Umane, profesând mai bine de 15 ani în HR începând ca Asistent Departament până la Director de Resurse Umane. Am format și condus echipe, am fost și sunt mentor. În 2014 am hotărât să mă desprind de mediul corporatist și acum sunt formator (livrez cursuri de HR și management în România și Asia), recrutor și headhunter pe proiecte locale și internaționale, promotor al educației alternative și educației prin sport, consilier în carieră.

Am două fete minunate, Carla și Rebecca, ambele înotătoare, Rebecca alegând să completeze înotul cu aquatlon și triatlon, discipline complexe la care este campioană națională în 2015 și 2016.

Sunt mândră și onorată în același timp pentru numirea în funcția de Președinte al Comisiei de Disciplină, mai ales pentru că valorile mele se află integritatea și curajul, și-mi doresc să fiu profesionistă și la acest capitol. Vă mulțumesc!

Îi dorim mult succes și spor în noua ei funcție!